Acreditări Media

Toți cei care doresc să realizeze materiale foto, video sau text în cadrul evenimentului au obligația de a solicita în prealabil acordul serviciului de presă al organizatorului.

Aprobarea se va acorda în urma analizei cererii de acreditare, ce trebuie transmisă în timp util.

Persoanele acreditate care vor activa pe traseul de concurs – fotografi, cameramani – trebuie să poarte veste vizibil inscripționate cu “Media” sau “Press”. Acestea pot fi proprii sau pot fi solicitate de la organizator în schimbul unei garanții de 50 de lei.

Nu este permisă utilizarea altor elemente vestimentare cu rol de identificare care nu conțin aceste inscripții oficiale.

Organizatorii, forțele de ordine și conducerea cursei au dreptul de a reloca în orice moment reprezentanții media din zonele periculoase, dacă aceștia se află în locații ce pot compromite siguranța desfășurării evenimentului.

Organizatorul nu poate fi tras la răspundere pentru accidentări, vătămări corporale sau alte daune suferite de persoane aflate pe traseu, inclusiv reprezentanți media, pe durata desfășurării competiției.

Cererile de acreditare pot fi trimise până la data de 11 iunie 2025, ora 20:00 la adresa:
media@harghitachallenge.com.

Ecusoanele și materialele de presă vor fi distribuite personal pe baza legitimației de presă sau a unui act de
identitate, după următorul program:
Vineri, 13 iunie 2025, între orele 17:00 – 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc (locul verificărilor administrative);
Sâmbătă, 14 iunie 2025, între orele 07:30 – 08:15, de la centrul de presă situat în clădirea
comandamentului Harghita Hill Climb Challenge, Harghita Băi.